Capitolul 43

         Întinzând mâna către Nausicaa, zise încet:

          – Dă-mi, te rog, legătura de chei.

          Nausicaa scoase legătura de chei din poşetă şi i-o întinse. Don Stephano o luă, răsfiră cheile şi, după ce apucă în mână una micuţă, galbenă, i-o arătă Nausicăi şi spuse:

         – Ştii unde îmi ţin eu soldaţeii de plumb?

         Nausicaa se uită drept în ochii lui şi spuse simplu:

         – Da, pe raftul de lângă oglindă.

         – Exact. Uite, te duci acasă şi dai soldaţii de plumb la o parte. În spatele lor sunt nişte maşinuţe. Le dai şi pe alea la o parte. Să ai te rog grijă că la una i s-au desprins două roţi, să nu se piardă. Aşaa… În spatele maşinuţelor sunt nişte cărţi. Printre ele este una mare neagră, pe care scrie Immanuel Kant.

          Nausicaa îl privea atent şi memora cu exactitate ceea ce spunea el.

            – E o carte groasă şi grea. O tragi de acolo de pe raft iar în spatele ei a sa găseşti o cutiuţă de fier. De fapt este de bronz, dar nu contează. O scoţi de acolo şi ai să vezi că are o încuietoare mică în care se potriveşte cheiţa asta. Înţelegi?

           Amândouă femeile îl priveau cu atenţia încordată la maximum. Don Stephano nu putu să nu observe că, transfiguată de curiozitate, Jinia părea şi ea o femeie frumoasă. Dădură din cap ca la o comandă. Apoi Don Stephano continuă:

           – Descui cutiuţa iar în ea ai să găseşti cincizeci de ludovici de aur. Iei de acolo patruzeci şi i-i dai lui maic-ta să plătească datoria. Pe urma închizi cutiuţa şi o pui la loc. Sau unde vrei tu. Şi să nu uiţi să pui soldaţii de plumb exact aşa cum au fost. Bine?

          Nausicaa dădu din cap în semn că a înţeles. Ochii Jiniei începură să lucească de parcă luase un drog. Se ridică de acolo de unde şedea pe margine, veni la el la capul patului şi, ridicându-l puţin de pe pernă, îl apucă în braţele ei vânjoase şi îl îmbrăţişă. Îi căută buzele şi i le sărută cu buzele ei mari şi cărnoase. Îl strânse la piept câteva secunde bune, gata să îl sufoce. Se lăsase peste el iar ţâţele ei mari se presau acum de pieptul lui, dezgolite de decolteul bluzei. Îi dădu drumul în cele din urmă şi se ridică. Nausicaa se uita la ei serioasă. Nu făcu nici un gest decât băgă la loc legătura de chei în poşetă şi trase fermoarul.

          – Şi, zi aşa, izbucni Jinia dintr-o dată, eliberată, tare de se auzi în tot salonul. Ha ha ha, credeai ca ţi-au tăiat aştia pula, î?

         Şi izbucni într-un râs atât de sănătos încât se îndoi pe spate.

         Tot salonul izbucni în râs. Chiar şi din interiorul cochiliei de ghips se auziră căteva râsete slabe. Lui Don Stephano i se făcu jenă. Într-adevăr, aşa crezuse. Nu fusese de fapt decât o sondă introdusă pentru a urina mai uşor.

– Mă, mamă! exclamă încet Nausicaa, ruşinată.

Apoi îşi luară rămas bun. El rămase în pat rezemat în şezut şi le privi depărtându-se spre uşă. De acolo din uşă, Jinia îi trimise bezele şi ieşi. Nausicaa rămase o fracţiune de secundă mai mult în cadrul uşii şi îl privi de acolo drept în ochi. Apoi ieşi şi dispăru pe holuri. În urma ei, ameţit şi strecurându-se cu dificultate prin propriul destin ca printr-un hăţiş care îl zgâria, Don Stephano se gândi la cele două roţi ale maşinuţei care se puteau desprinde cu uşurinţă dacă nu erau manipulate cu grijă. Totuşi, le-ar fi găsit uşor. Nu aveau unde să cadă în altă parte decât pe covor.

Dă mai departe...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on PinterestEmail this to someone

3 comentarii la “Capitolul 43

  1. Extraordinar! Am descoperit acum blogul tău, am citit această primă postare şi îmi venea să exclam din nou şi din nou: Extraordinar, de unde ai apărut? Şi cum de nu publici, cum de laşi aşa o comoară de scriitură-literatură să curgă pe apa degrabă pieritoare a blogurilor? Şi nici n-am exclamat bine că am dat peste trimiterea la pagina în care se vede că scriitorul era chiar scriitor şi el chiar publicase cartea. Mă bucur foarte şi o să-ţi cumpăr cartea cu această grozavă bucurie.

    Extraodinar! 🙂

    1. Multumesc. Un comentariu ca al tau face ca anii petrecuti scriind cartea sa se rascumpere prin emotia din tine. Multumesc inca o data, Dulce Deea, oricine ai fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Codul introdus nu corespunde. Încearcă din nou.